când vei veni să mă zideşti mai departe, voi şti deja să ascult de mâna ta: am să întind braţele, am să mă lipesc de sânii tăi - pieptul meu îţi va umple rochia de sânge
(pentru tine! am deprins să mă surp în fiecare noapte)
"despleteşte-mi albul din păr", strigam.
tu doar m-ai privit. şi ai râs - şi râsul tău îmi împroşcă inima
(pentru cine să mă mai smulg acum, dintre temelii ?)
între timp, altcineva îndrăzni să te-ascundă în coşul pieptului său
Şi-n urma ta, se făcea că rămân aproape femeie.
cu două rânduri de ziduri în jur.
şi cu o pată mare,
de sânge,
pe inimă
Din volumul V I S U L sau Prochain arrêt: Rêve de Nous
Prea multă lumină e-n jur…–
cine m-o fi sortit cu-atâta zi ?
…ţine-mă strâns,
definitiv…
…şi nu mă trezi !
Trece-mă-n braţe de primul
coşmar,
lângă umărul tău,
mai lasă-mă să visez, să tresar,
şi, până la noapte, nu mă trezi deloc,
de voi deschide ochii,
închide-mi-i, cu mâna ta, la loc,
să nu văd,
să nu ştiu de nimic,
şi-abia în bezna profundă
să mă ridic…
cu un strigăt abrupt
...iar dacă tu nu-l vei fi auzit,
am să cred, doar că
adormindu-mă,
şi tu ai adormit...
Din volumulV I S U L sauProchain arrêt: Rêve de Nous
Lui: Il gesto che affrettai verso di te tornò - non ne potrà più dell'esilio sulla tua fronte.
Lei: Sempre strada arcana e torta tu mi fosti, e, per quanto ti percorsi, affatto ti capii, le accuse tra di noi erano soste precoci che feci tropo speso e tant'altri cenni avrei dovuto cercare l'alveo del tuo cuore prima di traversare...
...certe volte credo mi sarebbe servita una mappa dell'anima tua - sapessi quante volte mi sono smarrita tra braccia altrui sulla strada mia...
Lui: Come per aposta, il sogno di te, d'un tratto, come un filo di sangue sulla tempia è scolato - le mosse del cuore si facevano sommesse, svanivano sui libri le lettere di n,o,i, pregavo che indietro mi riconducesse l'impronta mia da terra racolta.
La solitudine ci si fece avanti.
Ci aveva fermati un po', giusto il tempo per baciarci e la fronte cingerci di corone d'assenzio - ci conosceva solo da un momento e già ci guardava di spalle, di lato, e ci gridò dietro, per il corso: "So una scorciatoia alla morte....", e io solo risposi:" Adesso!"
*Disegnata una delle Poesie del cuore alla V Edizione del Concorso Castello di Duino, 2009
Din volumulV I S U LsauProchain arrêt: Rêve de Nous
Ça fait déjà une vie...
une vie pile
une vie et demie
...que j'invente l'après-nous.
...ici... ...et là...
...assise... et... debout....
...inquiète parfois,
mais surtout si... JEUNE,
et si TRISTE,
et DÉSENCHANTÉE
à la fois!
...l'après-nous a envahi ma féminité...
...tu vois: je crie tel un homme,
je m'habille et je crache tel un homme,
je m'en fous comme les hommes aussi...
...d'où ces gestes gratuits
dans mon attitude...?
...et un beau jour, j'ai perdu l'habitude
du café avec toi...
L'après-nous est où que je sois...
...j'en lis à la une des journaux,
sur les murs des maisons,
dans les livres... dans les magazines...
...je le vois derrière les vitrines,
à la terrasse de notre resto,
dans la première et la dernière goutte de mon vin...
Dès ton départ,
l' après-nous s'est réfugié dans mon sang,
il s'est abrité sous ma peau,
comme une écharde...
...et avant de frapper à sa porte, elle se farde
pour qu'il ne la voie jamais en sanglots...
Din volumul V I S U L sau Prochain arrêt: Rêve de Nous
Între luni şi vineri, tu erai timpul, Tu erai ceasul Care suna la doisprezece fix, Făcându-mă să uit de orele În care inima Bătea numai mono şi doar pe jumătate, Tu erai vocea care nu lăsa Să mă inunde singurătăţile toate. Te iubesc erau cuvintele care mă ţineau vertical, Între oameni, ca două atele:
...mereu tu, adăpostind cealaltă jumătate bolnavă, a existenţei mele!
Toate sâmbetele îmi aparţineau Şi te chemam, Voiam să-mi completezi, Ca la un test, spaţiile goale din suflet. Atunci, Eu! deveneam ora ta zero Şi băteam fixul În ceasul biologic al iubirii dintre hotare, Băteam fix În centrul inimii tale.
Duminica Era ziua în care ar fi trebuit Să ne domesticim atingerile Şi trupul, Să ne tragem sufletul, După căutările reciproce de peste săptămână, - aşa, cică, era creştineşte... - Dar noi tot ne iubeam nebuneşte Pentru că nebuneşte ne-am avut reciproc, la-ndemână.
Din volumulV I S U LsauProchain arrêt: Rêve de Nous
Ce crimă ai comis în astă seară...! Hai să-mpărţim părerile de rău, Să nu-mi rămână buzele-ntr-o doară Pecetluite cu sărutul tău.
Tu mi-ai lăsat iubirea-n aşteptare, Ca un apel fără niciun răspuns, Ai frânt de gâtul meu o-mbrăţişare Ce parcă, nici acum nu mi-e de-ajuns.
Când m-ai iubit, eu n-am avut habar, Nici când pe suflet mi-ai pus sloi de gheaţă, Sărutul tău a fost ca un coşmar În care m-am zbătut spre dimineaţă.
Îmi pare că-i aşa de trist şi mut Şi liniştile toate mi le-alungă, Singurătăţi mă latră şi le-asmut Şi le gonesc, din urmă să te-ajungă.
N-a vrut deloc să-mi ţină de urât - ...ori tu l-ai învăţat să mă refuze ? , Sărutul tău, atât cât l-am avut, Mi-a învăţat privirea să te-acuze.
Poate nu trebuia să mă săruţi din mers Ori să îmi legi tristeţea ta la gât - din toate astea, cu ce m-am ales ? Vezi, tu... Poate nu trebuia să mă săruţi atât.
Din volumul V I S U L sau Prochain arrêt: Rêve de Nous
Mi-am dat seama din rezultat că niciodată nu ai adunat eu şi tu, aşa cum trebuia; viaţa mea nu dădea cu virgulă până să te cunosc.
Si suma care, apoi, s-a multiplicat cu ea însăşi o vreme, a fost de fapt un eu şi o jumătate din tine şi nici acum nu prea cred că ştii s-o calculezi cu alţii, amantematic vorbind, aşa cum se cuvine.
Însă prefer să păşim din amantică*, în semantică, iar eu să mă plâng de cheagurile care se ascund în venele mele şi care-mi opresc dragostea să mai curgă, de cutele amoroase şi ridurile astea profunde şi străine, apărute pe sufletu-mi, după o ecuaţie sentimentală falsă, cu tine.
*ştiinţa despre relaţiile sentimentale sfârşite dintre oameni(n.a)
Un război de catifea cu muza...sau Divorţ în stil tecucean
Dedicaţia care deschide cel de-al patrulea volum de poezie al lui Ionuţ Petică ( cineva îl prezentase undeva ca şi debutant, dar din dicţionarul binevenit al lui Vasile Ghica, “ Nasc şi la Tecuci oameni”, aflăm că autorul, născut în urbea amintită în ziua de 25 noiembrie 1978, a debutat încă din 1998, cu “Evoluţie disperată” , continuând cu “Pachete cu oameni“ – 1999 şi “Lumini“ – 2004; mai aflăm că în anul 2001 absolvă Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative, specializarea Teorie politică, în 2006 publicând lucrarea “Le français économique“ iar in 2004 traduce volumul “Al doisprezecelea ceas – 20 de probleme globale, 20 de ani pentru a le rezolva “,autor fiind Jean-François Rischard ), volum intitulat oarecum...sofisticat chiar “Răni sofisticate“ ( apărut la tânăra editură Eleonora din Tecuci în anul 2008 ), confirmă ce ştiu toţi oamenii lucizi şi cu o oarecare experienţă: prietenii sunt cei care vindecă „rănile sofisticate”, dar şi cei care le provoacă...
Necunoscând celelalte scrieri ale autorului, ne putem raporta doar la acest volum pe care îl citeşti aproape pe nerăsuflate, mai ales atunci când, ajuns la o anumită vârstă, observi că anumite răni pe care le credeai cicatrizate...continuă să fie sau ajung să fie din ce în ce mai sofisticate.E un Matei Iliescu în versuri, e un roman sentimental care nu este deloc siropos, este ca un pahar de vin alb sec de o calitate indiscutabilă...Dacă mulţi poeţi contemporani îşi cifrează scrierile, nici Ionuţ Petică ( asumându-şi... sentimental, cum altfel, descendenţa parţială – lirică, evident – din mult mai celebrul Ştefan Petică – la pagina 19 este o „Spovedanie” dedicată înaintaşului ) nu rămâne dator acestei tendinţe, dar, spre deosebire de alţii, nu se îmbată cu apă rece. El chiar vrea să comunice cu semenii săi, nu să curteze zeiţele Snobismului ori ale Ipocriziei...El, Ionuţ Petică, chiar crede în sinceritatea scrierii : „Am făcut iar lucrurile/ Să se declare singure -sinceritatea te leagă de eternitate.”
Trăirea este autentică, artisticitatea de necontestat, singurul lucru care i s-ar putea (oare?) reproşa fiind prozaicitatea care este însă precum ţesătura care susţine motivele la o tapiserie... totuşi post-modernă, la un pas de a se rescrie în...frangleză (sunt texte scrise în franceză, dar şi în engleză, pe lângă majoritatea născute în limba română ), cu sau fără mon I (care trebuie tradus prin eul meu): „Fără tine sunt murdar şi bolnav, / Ca un câine fără stăpân într-un / Adăpost, / Ca un orfan dat unor părinţi străini / Într-o dragoste / Fără niciun rost. // Şi mai visez uneori că / Undeget de-al meu, / Plimbat de la tâmplă, până la bărbie, / Te-ar răni. // Dar ai merita să te rănesc / Pentru că (ups!) cicatricele se-mulţesc la nesfârşit / Între foştii amanţi care / Cresc / Separat.” ( p.75 – „Fără preaviz ). Un alt exemplu ar fi poemul „Ultima vindecare” ( p. 89) : „Mereu mi-am descris personajele / Aşa cum erau, / După cât de mult sau puţin / Ştiau / Să se facă iubite. / Şi mă prefăceam că nu simt / Când îmi bântuie poezia, / Le lăsam să rimeze cu ea, / Nu le omoram. // Uite că nici pe tine nu te-am ucis, / Ci-am ales să dezvălui lumii / Că nu rimezi cu nimic / Şi te-am închis / În ultima strofă a vieţii mele de-acum ...”
Tehnic – ca să vă plictisesc un pic, promiţând că n-am şi număr poemele din carte – cele aproape o sută de pagini de poezie sunt împărţite în şase părţi: „Le monde est à moi”, „le Divorce”,„Passages”, „Exquis” (da, acest Ionuţ Petică chiar este delicios, şarmant, adorable! ), „Saigner aussi sec” ( à propos de vinul alb sec !) şi „Au plaisir !”...Toate precedate de un „préambule” care sintetizează perfect războiul său de catifea cu muza / muzele, mai mult sau mai puţin matematic, deoarece „eu plus tu”, la puterea „noi” este egal cu „e, u”: „ Mi-a dat seama din rezultat, / Că niciodată nu ai adunat / eu şi tu,aşa cum trebuia / - viaţa mea / nu dădea cu virgulă, / până să te cunosc.//Şi suma care s-a multiplicat / cu ea însăşi, o vreme, / a fost, de fapt / un eu şi o jumătate din tine / şi nici acum nu prea cred că ştii / s-o calculezi cu alţii, / amantematic vorbind, aşa cum se cuvine. / Însă prefer să păşim din amántică, / în semantică, / iar eu să mă plâng / de cheagurile care se ascund / în venele mele / şi care-mi opresc dragostea să mai curgă, / de cutele amoroase / şi ridurile astea profunde şi străine / apărute pe sufletu-mi, / după o ecuaţie sentimentală falsă, / cu tine”, amántica fiind ştiinţa despre relaţiile sentimentale sfârşite dintre oameni, după cum ne lămureşte autorul într-o notă la subsolul paginii 11, pagina preambulului.
Nemaitemându-se că „viaţa îi intră la apă”, rescrie gramatica unei istorii sentimentale exemplare, ( de cele mai multe ori) elegant ( şi omeneşte, din când în când ) revanşard: „iar din tine / am să fac un verb / care n-a reuşit să fie predicat / şi mi-a lăsat sufletul în vocativ, / neanalizat” (p. 16)... Desigur, este patetic ( şi o recunoaşte, precum aţi văzut, deşi mai şi bravează: „ Când mă doare sufletul, / Nu plâng – niciodată nu îi las să mă vadă.”), dar ştie câte ceva despre frumuseţea înfrângerilor: „ la final, dragostea / mereu ne făcea / un rezumat despre noi. //Uneori ne-aşezam – eu, lângă tine, / tu, şi mai aproape de mine / şi-n gesturi de cuvinte, / ne povesteam despre foste şi foşti dimineţile / şi ne vindecam reciproc vieţile. // Şi-apoi venea vremea / care ne-obliga / să murim puţin. / Atunci închideam cărţile, dădeam mai încet cuvintele / şi-ncercam să ne iubim.” (p.17)
Lui nu îi e frică să folosească simplu cuvintele „tu” şi „eu”, cheile oricărei iubiri care visează ( sic!) să ajungă un singur „noi”: „Din cauza ta, renăştea iubirea. / Şi era rea, prea adâncă-n trăiri. / Nesiguranţa îmi devenea aşternut. // Cu tine, / întruna am uitat de fericire / La primul şi următorul, şi cine mai ştie la al câtelea sărut”. EL ŞTIE şi nu este profesor ca să arate doar partea luminoasă a iubirii pământeşti...El cunoaşte „un balcon et l’amour qui se penche au dehors”, cu locatarii unui apartament metafizic care sunt un Romeo şi o Julieta care acum sunt pensionari ai...iubirii, având vecini pe un Om şi pe un Dumnezeu care doar se mai salută cu teamă şi mult respect...”Dragostea nu a fost niciodată de dulce (p.59)...Şi el scrie o carte în care închide, dar şi eliberează „sentimente şi oameni anume” ( ne lămureşte pe coperta a IV-a), o carte care este „dovada certurilor şi împăcărilor” lui cu „Dumnezeu”, relatând al patrulea an din viaţa sa, după o măsurătoare a timpului originală (oare o a patra iubire?), o carte despre „Curajul, îndelung căutat, de a înfrunta oameni şi vise şi zei”...Pe ici, pe colo, psalmul întră în epoca informaticii („ To:someNone@godmail.com”), dar predominant este erotismul sacralizat: „ În cuptorul braţelor tale mă hrăneşti, zi de zi / Şi-am să dau pe-afară, am să inund casa, / Atât timp cât cresc / La căldura ta” (p.29). Uneori este ludic subliniat, precum în „Ce s-o ales de straiele de la tine” unde „prelucrează” modele folclorice...sau lasă această senzaţie. Moartea se iveşte şi ea, pe ici, pe colo, şi mai ales în ultimul poem...dar, pe lângă „ironia plăcerii de-a citi despre despărţiri, cu zâmbetul pe buze”, există şi ironia plăcerii de a scrie despre despărţiri şi urmările acestora: „Dorinţa de a face din amintirile / cu tine / Răni sofisticate, / şi-atât! // Doar atât am păstrat din / Iubirea ta pentru mine.” I se dă şi Ei cuvântul ( „Voiam să te aflu”, p.34; „Minunile ne erodează vieţile”, p.37: „Când te-am sărutat, ţi-ai lipit, cu sfială, / Obrazul de umăr, ca să-mi păstrezi / Sărutul / Şi-acum nici măcar nu vrei / Să mă mai vezi?”; „Mea culpa”, p.38; „Mărturisire”, p.41; „Noi suntem neîmpreună”, p.43: „Să nu ne mai acuzăm, pentru că / Cine ştie Cine-o fi de vină”; „Esenţele vitale”, p.44; „Pe-aceeaşi plajă din sud, p.70 şi nu numai ), îndulcindu-se tonul masculin, vag misogin...
Apoi, furia Pierderii se reaprinde, auzim ecoul ei din oasele lui (şi aici e vorba de fiinţa iubită, în general, indiferent dacă e o bunică – cum este în textul „Dragostea de dincolo”, p.52 – sau o fostă...De altfel, bunicilor li se rezervă pagini memorabile, chiar dacă, inevitabil, prozaic sentimentale: „Dar toate trec în viaţă -/ de la bunici am aflat / Şi sufletul, să mi-l petrec cu mândrie, / Mai departe, / Peste toţi oamenii, / Tot ei m-au învăţat!”.
Blând, ne mai rămâne un epitaf al oricărei iubiri: „Am trimis la somn toate felurile / În care îţi spuneam Te iubesc”... Femeia supremă are ce regreta...Adică ar avea ce regreta dacă ar gândi ca noi, bărbăţii...Cu tot trecutul nostru, mereu naiv...Din anumite unghiuri de vedere, „amouriene” au ba...
Ascultând şi de părinţi ( „…mi-au spus / Să nu-mi scot / Aşteptarea de minuni, din minte, / Cu răbdare şi înţelepciune / Să iubesc / Şi să-mi sădesc idealurile în cuvinte.”), mai şi minţindu-se frumos, Ionuţ Petică se dovedeşte a fi un boier ( poate fără nici o legătură cu acel manifest al boierismului care a făcut ceva vâlvă acum vreun an-doi) al minţii, care, ca şi Paul Blaj ( un alt tânăr tecucean), marchează definitiv literatura „dulcelui târg moldav”...Boier şi în slăbiciunile arătate în „Atitudine” ori „Răspuns pentru tine” ( „De mâine, / voi pune suflet şi în ură şi amăgiri, iar / dispreţul pe care ţi-l voi purta / va fi marca înregistrată / a tânguielilor mele, / Te voi ignora cu patos şi / cu tot sufletul pe care, / neatent, era să îl pun şi în tine.” –p.95; „...în preajma ta, toate devin / altceva” –p.100) dar mai ales boier întru poezie:
„Vreau să mor mult,
adică mereu, ca şi cum nu m-aş fi născut...
Vreau să mor după versuri,
adică să se întâmple ce am scris...
Vreau să mor cuvânt,
adică să scriu şi dincolo despre alţii...
Vreau să mor în scris,
adică să am o poezie neterminată... ”
Ce qu’il fallait démontrer, care va să zică C.Q.F.D.
Cine a avut inspiraţia să se detaşeze de meschinul spectacol stradal oferit de agitaţiile electorale şi să vină în ziua de 8 mai în esplanada Bibliotecii municipale „Ştefan Petică”, a adăugat vieţii o zi cu totul specială, mult folositoare sufletului.Aici, tânărul poet Ionuţ Petică i-a invitat pe cei care consimt la frumuseţea metaforei, la lansarea celui de-al patrulea volum al său „Răni sofisticate”. Ca ramură din genealogia sensibilului poet simbolist Ştefan Petică, conştientizând parcă importanţa condiţiei sale, Ionuţ nu şi-a trădat înaintaşul oferind celor prezenţi o seară reconfortantă sufletului, cu incantaţii de neuitat.
Rare sunt întâmplările cu o comunicare atât de perfectă între autor, organizator, editor şi public. Înscrise în genul poeziilor de dragoste, creaţiile lui Ionuţ Petică sunt refulări transfiguratoare ale propriilor trăiri, confesiuni oferite cititorului parcă dintr-o nevoie de eliberare din corsetul introvertirii sale accentuate. Autorul îşi pune în ramă zbuciumul, invitându-şi semenii în sine, acolo unde nu se poate pătrunde decât cu pasul şoptit. Trebuie precizat că în universul poeziei de dragoste, Ionuţ Petică se desprinde din contextul generaţiei sale, făcând oarecum notă separată. Pentru că, cei mai mulţi confraţi de-ai săi, cu aplecare în evocarea erosului poetic înţeleg că trebuie să invite cititorul să le privească fanteziile de sub cearşaf, în timp ce el ne deschide o fereastră pentru a privi în sufletul său. Nu încercăm acum un comentariu al poeziilor lui Ionuţ Petică pentru că, mai mult decât ele pot fi explicate, trebuie trăite. Iar autorul reuşeşte să ne transfere stările, făcându-ne să rezonăm empatic, punându-şi emoţia în pagină cu rafinament artistic.
Ambientul creat de Ionuţ Petică publicului iubitor de poezie a fost cu adevărat memorabil, plin de fast şi reconfortant spiritual şi spunem asta, nu de dragul unor aprecieri de complezenţă, ci din respect pentru seara minunată oferită. Şi acest lucru, datorită lui, cât şi publicului avizat şi dornic de reverii lirice.Intervenţiile pline de eleganţă şi concizie ale doamnelor Manuela Cepraga – directorul bibliotecii şi amfitrionul acţiunii, ale poetei Eleonora Stamate – editorul cărţii, ale distinsei profesoare Mariana Chiriţă – fost dascăl al poetului , dar mai ales, prezentarea mai dezvoltată, analitică şi plină de simţire şi plasticitate a domnului Vladimir Radu, au întregit atmosfera creată.
Înscris în rândul celor mai selecte acte de cultură petrecute în ultimul timp în spaţiul nostru tecucean, putem spune, fără a forţa aprecierea, că seara de poezie oferită de Ionuţ Petică şi de cei care au concurat la împlinirea ei, a fost percepută ca un adevărat regal.
...de la Oameni şi păsări la Pachete cu oameni, de la Aşteptări eterne, la Evoluţie disperată prin Friguroasa noapte de april şi prin Destăinuirea eului lăuntric, cel care sărbătorea stănescian o Primăvară de copil, are acum forţa să se lase rănit ştiind că îşi poate obloji în târgul acesta prăfuit de premultul colb de stele, "chaque blessure" pe sufletu-i de Poet.
Domnul Ionuţ Petică, un domn cu ascendenţă literar-simbolistică în peisajul condeierilor români, un domn pe care Capitala cu toţi “ capitaliştii acesteia” n-a reuşit să-l deculturalizeze, ne oferă acum un nou volum de versuri.
Scriam la întâia "greşeală" comisă acum zece ani prin volumul Evoluţie disperată că poezia lui Ionuţ Petică va stârni cu siguranţă ecouri, devenind cu fiece titlu mai acaparatoare. Trăirilor incandescente generate de vigoarea tânărului poet nu le-au scăpat iubirea, viaţa şi moartea, jocul, disperarea şi împlinirea, liniştea interioară spartă când nici nu te aştepţi, de un strigăt. Îl îndemnam, atunci, ca şi acum, să strige, să rostească, să scrie pentru a se elibera de nebunia eternă de a fi. Şi iată că peste liniştea noastră, etern provincială, năvăleşte un altfel de înger cu cartea în mână – o carte în care “ a închis” sentimente şi oameni – să ne răvăşească în plinul fiinţei, în adâncul simţirii pentru că, cine l-a programat pe om, i-a încurcat tare rău, softul cu hardul, kiturile cu fonturile, mouseul cu tastatura. De asta, rănile omului sunt greu de descifrat, sunt sau ni se par adesea, prea sofisticate. C.Q.F.D. - ce qu’il fallait démontrer (n.r.) – ceea ce în latină sună banal q.e.d. - “ceea ce era de demonstrat”.
Coperta I – plouă cu stropi din vârfurile degetelor, coperta a IV-a ne anunţă o victorie: “Din rănile sofisticate, de la tine, / Avea să-mi şiroiască poezie - / singura mea victorie / asupra ta” , toate, în existenţa aceasta, a noastră devenind, Passages – treceri, traversări. Nu cred că volumul a fost gândit pentru export aprioric. Evadarea într-un univers lingvistic paralel poate fi devenit prin natura existenţei autorului un mod particular de mişcare printre idei. De ce limba franceză ? De ce nu ?! Şi ce franceză, bine strunită în parametrii ei literari-expresivi ! Le monde est à moi, Révélation, le Divorce, Vingt-neuf, Touché, Soyez SVP! până la al şaselea ciclu, Au plaisir! solicită mai întâi desprăfuirea bietelor noastre cunoştinţe de franceză, iar trecerile pe la surse engleze ori greceşti adâncesc senzaţia de confort intelectual rafinat într-un spaţiu european al culturilor, al ideilor şi în niciun caz al globalizării stupide.
Organizarea materialului poetic a întrecut tot ce mai observasem în decursul anilor la alţi poeţi consacraţi în sensul unei legături ideatice fragmentare într-un tot bine articulat. Ionuţ Petică ne explică în metafore cum Se năştea poezia, Cum s-a-ntâmplat amorul adevărat, cum Iubirea dilată timpul. Mai apoi se opreşte la câteva mărturisiri despre Minunile care ne erodează vieţile , făcând într-o inteligentă alternare de voci şi replici, el / ea, Mea culpa, după ce o toamnă anume îi apropia de un sfârşit anume. Trece, cum e firesc, într-o viaţă de pământean către Un alt joc de adulţi, pentru ca brusc să aibă loc Ora de trezire când semnează cu pixul o Declaraţie pe venitul sentimental brut, fără impozite. Ne ameninţă cu Ultima vindecare, lucru greu de crezut, ştiind că Liniştea din sânge va fi doar aparentă şi că sigur va “comite” din nou poeme de uns rănile acestea sofisticate, pe care, iată, desluşindu-le, ni le putem apropria.
Îndemnul meu e acelaşi: să strigi, Ionuţ Petică, să rosteşti şi să scrii fiindcă viaţa se cere trăită cu toate ale ei , iar Poezia înalţă şi vindecă nebunia eternă de a fi !
va avea loc lansarea volumului de poezii, intitulat
" Rani sofisticate"
Evenimentul va avea loc la biblioteca Stefan PETICA din Tecuci.
Cuvant de deschidere: RADU VLADIMIR
|
Ora de trezire
Am trimis la somn toate felurile În care îţi spuneam „Te iubesc”:
„Pentru Tine” A fost cel mai uşor De trimis la culcare: s-a dus în camera sa De unul singur, Fără să-l amăgesc cu basme, Fără să-l mai legăn pe picioare.
„Mergem” s-a încăpăţânat să răspundă La numele de botez Şi făcând dezacord cu „Eu”, L-am strigat pe numele scurt :”Merg !” S-a speriat Şi-aşa am scăpat de el, din patul meu.
Cu „Tot”, nu mă mai înţeleg deloc Şi-acela care i-a dat viaţă Între noi, să nu-l stăpânească, Să nu se regăsească Lângă el Vreodată.
Însă „Doar Pentru Mine” S-a furişat după canapea Şi mă ameninţă că mă va părăsi, - nu vrea să-i mai fiu tată - Necontenit soarbe din ceea ce suspină Şi mă acuză că numai eu aş fi de vină…
Şi… recunosc că la dorinţa mea L-am botezat amândoi cu trei nume, însă N-aveam de unde să ştiu că, genetic, Dragostea ta pentru mine, Avea să-i transmită şi lui, Nestatornicia din lume.
din volumul Răni sofisticate, partea a IV-a Exquis
Să văd, acum, dacă mai ai Cu cine să împarţi tot! Suflul ieşirii tale din Viaţa mea, Din casa mea, a fost Ca suflul atomic: ai spulberat aşternuturile, toate speranţele mele au devenit gunoaie pe covor. În secunda în care mereu şi a fi la viitor, Au făcut dezacord cu visele mele, Am încetat să mai declin viaţa: cărţile au căzut din rafturi, tablourile au devenit, din originale, imitaţii - chiar şi câinele şi-a mutat culcuşul în locul meu de dormit şi nu mi-e bine să-l văd pe pernă, ghemuit, cum stăteam nopţile la pieptul tău.
Să văd, acum, pe cine Mai iubesc eu!
din volumul Răni sofisticate, partea a III-a, Passages
...e aiurea, într-o seară, să Te urăsc, să-Ţi şterg desenele de pe pereţi şi-apoi, a doua zi, să continuu să trăiesc iar Tu să mă înveţi că viaţa e drămuită, e dată spre trăit, puţin câte puţin şi că nu se trăieşte din plin, decât o dată: la sfârşit, când genunchii frânţi de coborâri şi urcări se înfig în pământ.
Stigmata acuzelor Tale mă bântuie doar în gând - palmele-mi au învăţat să se vindece singure, în cele din urmă şi, ca un bucătar desăvârşit al propriului meu suflet, am pus dragostea pentru Tine, la dospit, şi chiar sunt uimit cum de mai creşte.
Re: ...de câteva zile, să ştii că am decis să cobor şi să văd Eu, acum, cine mai îndrăzneşte să te-oprească din iubit!
Între noi, cuvintele, iertările... Totul e nou şi se vrea Trăit .
din volumul Răni sofisticate, partea I, Le monde est à moi
Et si c’est encore moi qui embrasse éperdument, l’autre ? Ses mains - mains - sur le territoire De mon corps, Défileront - défileront - sans visa, Et ses yeux - yeux Seront - seront - à même de comprendre Quand mes lèvres - lèvres Auront parlé Âme.
Et si mes doigts - ça se dit vingt fois, se réfugiaient - on sait déjà le double tel qu’il est dans ses cheveux - l’infini en eux, si nos cœurs - cœurs, s’accompagnant - s’accompagnant - aussi dans la bataille pour une vie en lambeaux, existaient - existaient ?
On ferait sûrement, la Une des Cieux Et même Dieu Voudrait alors de nous et de notre savoir-faire En amour.
din volumul Răni sofisticate, partea a IV-a, Exquis
Iubirea de la tine mi-a lăsat
Gustul amar de-a trăi în doi,
Puterea de a renunţa la aventură,
când e în toi
şi riscul naufragierii
între oameni,
Ironia plăcerii de-a citi despre despărţiri,
cu zâmbetul pe buze,
Vorbele de seară care mă seduc,
pe care mi le spun
când mă duc
la culcare,
ca şi cum ar fi versurile pe care
mi le citeai tu,
dintr-o carte,
Dorinţa de a face din amintirile cu tine,
Răni sofisticate
şi-atât !
Doar atât am păstrat din
Iubirea ta pentru mine.
Din volumul Răni sofisticate, partea a II-a, le Divorce
Mereu mi-am descris personajele Aşa cum erau, După cât de mult sau puţin Ştiau Să se facă iubite. Şi mă prefăceam că nu simt Când îmi bântuie poezia, Le lăsam să rimeze Cu ea, Nu le omoram.
Uite că nici pe tine nu te-am ucis, Ci-am ales să dezvălui lumii Că nu rimezi Cu nimic şi te-am închis În ultima strofă a vieţii mele De-acum, Alături de tot ce-ai fi putut Descoperi mai plăcut şi mai bun În cuvintele noastre.
din volumul Răni sofisticate, partea a V-a, Saigner aussi sec
